Oraşul Vișeu de Sus este situat în nord-estul județului Maramureș, în Depresiunea Maramureșului, la confluența dintre Valea Vișeului și Valea Vaserului.
Prima mențiune documentară a localității apare în lucrarea "Diplome maramureșene din sec. XIV-XV", de Ioan Mihaly de Apsa, 1900, sub forma "ambele Visae" (Vișeu de Jos și Vișeu de Mijloc), dăruite de regele Ludovic voievodului Balk de Maramureș. Denumirea comună a celor 2 localități se datorează faptului că sunt întemeiate de către aceleași familii.
Denumirea Vișeu de Sus apare prima dată în anul 1385 într-o diplomă menționată de Mihaly de Apsa, iar conform „Istoriei Maramureșului” de Alexandru Filipașcu, Vișeul de Sus a fost numit și „Între Râuri” (1594), și a fost proprietatea descendenților lui Ștefan Vodă.
Evoluția ulterioară a așezării are loc după anul 1770, odată cu înființarea centrelor forestiere unde sunt aduși, din ordinul împăratului Iosif al II-lea, coloniști țipțeri, din Zips, pentru a lucra ca muncitori. Între anii 1809 - 1810 se populează și se formează cartierul Țipterai.
Ocupațiile specifice în localitate, precum creșterea vitelor și păcurăritul, au rămas și astăzi importante ramuri ale activității țăranilor, în vreme ce muncitorii sunt specializați în prelucrarea lemnului. Aflat în inima Maramureșului istoric, oraşul Vișeu de Sus este o localitate reprezentativă pentru acesta, atât prin perspectivă istorică, cât și prin bogăția de tradiții și patrimoniul cultural. Parte a unei zone etnografice care păstrează mai multe legende, credințe și tradiții decât întreaga zonă a Maramureșului, Vișeu de Sus este un exponent semnificativ pentru vatra maramureșeană, cele două elemente cheie: "apa" și "lemnul", fiind definitorii atât pentru aspectul general al urbei, cât și pentru meșteșugurile tradiționale.
Bogăția pădurii din munții care străjuiesc orașul își pune amprenta asupra vieții locale, fiind parte integrantă din cultura și civilizația comunității, prelucrarea lemnului fiind o știință profundă care a marcat arhitectura locală. Localizarea în centura de munți, relativ izolată de restul țării, prin condițiile de relief tipic montan, zona a păstrat unele aspecte tradiționale ale vieții maramureșene, influențele dezvoltării moderne resimțindu-se mai târziu decât în alte zone.
Localitatea Vișeu de Sus a avut o evoluție relativ diferită de restul Maramureșului, având, după sosirea minerilor saxoni, și apoi, a coloniștilor din Zips din perioada anilor 1770, o explozie economică ieșită din comun. Acestă dezvoltare înfloritoare a atras alți coloniști, din Salzburg, Tirol, Salzkommengut și Gurunden, care a dus la consolidarea unei comunități multietnice, regăsindu-se, la un moment dat, 18 etnii în oraș, o bază solidă pentru țeserea unor povești care țin acum de mitologia locului.
Multe dintre tradițiile și obiceiurile locului sunt încă legate de țipțerii prezenți în zonă. Pentru aceștia, Crăciunul este încă cea mai importantă sărbătoare a anului, motiv pentru care casele se împodobesc cu ramuri de brad, iar întreaga comunitate se adună în ziua de Ajun pentru slujba de Crăciun, care începe la miezul nopții. După terminarea acesteia, începe colindatul, obicei la care participă întreaga familie, și se cântă colinde care conțin încă cuvinte țipțerești.
