
COMAN VASILE
Primar
Adresa: Str. 22 Decembrie nr. 19, Vișeu de Sus, Maramureș
Naţionalitatea: Română
Contact: Tel.: 0262.352.880, Fax: 0262.352.990
Atribuţiile principale ale Primarului:
- asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilorfundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului;
- dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale miniştrilor şi ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean;
- asigurarea aducerii la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situaţia în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptarea acesteia îl sesizează pe prefect;
- consultarea populaţiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia măsuri pentru organizarea acestei consultări, în condiţiile legii;
- prezentarea, anual sau ori de câte ori este necesar, a informării, privind starea economică şi socială a oraşului, în concordanţă cu atribuţiile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a informării asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor consiliului local;
- întocmirea proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local;
- exercitarea funcţiei de ordonator principal de credite;
- verificarea, din oficiu sau la cerere a încasării şi cheltuirii sumelor din bugetul local şi comunicarea de îndată consiliului local a celor constatate;
- asigurarea prevenirii şi limitării urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, împreună cu organele specializate ale statului. În acest scop poate mobiliza populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din oraş, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre;
- asigurarea ordinii publice şi a liniştii locuitorilor, prin intermediul poliţiei, jandarmeriei, agenţilor de pază, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii;
- ia măsuri de înterzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea şi liniştea publică;
- asigură prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, în condiţiile legii;
- îndeplinirea funcţiei de ofiţer de stare civilă;
- exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară.
Primăria
Organigrama
January 18, 2021 0Regulament de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate
November 23, 2020 0Dispoziţii ale primarului
November 23, 2020 0
Consiliul local
Regulament de organizare şi funcţionare a Consiliului Local
February 8, 2021 0Rolul şi atribuţiile Consiliului local
November 23, 2020 0Proiecte de hotărâri
November 23, 2020 0Comisii de specialitate
November 23, 2020 0Consilieri locali
November 23, 2020 0
Informații publice
Descriere proiecte POAD
March 17, 2025 0Rezultate finale-concurs promovare
February 10, 2025Rezultat proba interviu-concurs promovare
February 10, 2025Rezultat proba scrisa-concurs promovare
February 10, 2025REZULTATUL SELECTIEI DOSARULUI DE ÎNSCRIERE
January 31, 2025Anunt promovare proiect – iluminat public AFM
January 17, 2025Anunt – examen de promovare
January 16, 2025